top of page

Trei dintre plantele aromatice prezentate in randurile de mai jos sunt recunoscute pentru mirosul lor puternic si complex. Iar aromele cu care innobileaza preparatele culinare le-au oferit un statut aparte in lumea gastronomica. De aceasta data este vorba despre busuioc, oregano si maghiran.

 

 

Busuiocul – Recunoscut inca din vechime ca “regele mirodeniilor”, acesta s-a transformat intr-un adevarat “guvernator” modern in bucatarii precum cea mediteraneana, vietnameza sau thailandeza. Busuiocul dulce are un miros puternic, asemeni celui al cuisoarelor si anasonului. Gustul lui usor piperat si acrisor in acelasi timp ofera unicitate preparatelor in care se regaseste: salate, legume – varza, vinete sau fasole verde – supe, paste, ouă, branzeturi, peste, fructe de mare, orez, carne de pasare, vanat, vita, porc si oaie. Este indicat in surmenajul intelectual si stimulează circulaţia cerebrala.

Oregano – Este una dintre plantele aromatice foarte importante in gastronomie. Are un miros caracteristic, complex, intens picant si cald, in acelasi timp, dar si un gust amarui, intepator, usor dulce. Este folosit cu precadere in preparatele italiene fiind condimentul clasic al sosurilor pentru pizza, paste, salate. De altfel, pizza a fost preparatul care l-a facut cunoscut ca element aromatic diferentiator. Dar acesta nu lipseste nici din bucataria greceasca unde îl întâlnim incepand de la salata grecească la preparate din peşte şi fripturi si de la supe la legume fierte sau înăbuşite. Se stie ca oregano stimuleaza digestia, este carminativ si bronhodilatator.

Maghiranul – Este un condiment folosit la aromatizarea mâncărurilor, a mezelurilor, murăturilor atât singur, cât şi împreună cu alte mirodenii precum cimbrul. Acesta are un miros foarte intens şi un gust condimentat, uşor iute şi foarte aromat. Este bine de stiut ca, datorita faptului ca aroma lui se pierde la gătit se va adăuga doar la finalul preparării sau în farfurie. Frunzele proaspete vor da un parfum delicat ciorbelor, sosurilor, fripturilor – mancarurilor din carne in general – dar si legumelor preparatelor din oua, branzeturilor, ghiveciurilor, salatelor de cruditati, deserturilor. Are efect stimulator asupra digestiei, asa ca se adaugă in mancărurile greu digerabile.

bottom of page